Vicepreședintele PNL Constanța, George Muhscină (foto jos), fost lider al consilierilor liberali din CJC, a anunțat că își dă demisia din partid și va candida la alegerile locale ca independent pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța.
„Tot ceea ce fac, fac cu maximă responsabilitate, însă PNL Constanţa merge pe un drum greşit cu scopul de a pierde alegerile locale.
Prin candidaţii pe care îi are dovedeşte că este un blat politic care pune Constanţa la picioarele aceluiasi PSD.
Pentru că nu pot gira acest blat, îmi anunt demisia din PNL.
Voi candida ca independent pentru funcţia de preşedinte al CJC”, a spus George Muhscină, potrivit cugetliber.ro.
Președintele PNL Iași, Marius Bodea, a demisionat, la începutul lunii martie, din partid, după 22 de ani, în urma deciziei de susținere a lui Mihai Chirica la Primăria Iași. „Este, în esență, o declarație de dragoste pentru PSD din partea șefilor PNL”, spune Bodea.
Marius Bodea a scris pe Facebook, faptul că susținerea fostului social-democrat Mihai Chirica, la Primăria Iași este „un mare pas înapoi pentru PNL: un partid istoric a ajuns îngenuncheat în fața unui pesedist rapace, așa cum este Mihai Chirica”.
Despre decizia Biroului Politic Județean al PNL Iași a spus că „este o mare palmă dată liberalilor, votanților acestui partid și a simpatizanților deopotrivă”.
„După ani de opoziție și revoltă împotriva lui Mihai Chirica, ca reprezentant ilustru al unei tipologii imorale de politician, vânzător de iluzii către populație, exponent al unui tip de politică desăvârșit pesedistă, fost vicepreședinte național al PSD, șef al filialei ieșene a PSD, ocupant tip de 18 ani sub domnia PSD la Iași a pozițiilor de Director Tehnic, Viceprimar și Primar, suntem puși în fața unei anomalii dezgustătoare de a-l susține, tocmai noi, liberalii, pentru un nou mandat. Această decizie este, în esență, o declarație de dragoste pentru PSD din partea șefilor PNL și o recunoaștere a competenței acestui partid și a liderilor săi, după ce decenii la rând i-am criticat, și care ne acoperă cu un strat gros de rușine, ce în final ni se va fi dovedit fatal. Domnul Chirica este exponentul a tot ceea ce detestăm noi mai mult la pesediști: amoralitatea, incompetența, abuzul și sfidarea”, a explicat Marius Bodea, președinte, până sâmbătă, al organizației municipale a PNL Iași.